Clientul, fotograful si editarea fotografiilor- variatii pe o tema „aprinsa”
Un articol cu multe poze si exemple concrete despre editarea fotografiilor, dedicat atat celor fotografiati cat si fotografilor.
De citit inainte de primul clic fotografic pentru ca sa intelegem fiecare „pentru ce platim”. Unii pentru a se bucura de excelenta iar altii pentru ca sa o poata oferi.
"Da, vor fi toate editate!"
Un raspuns magnet care atrage si spulbera orice dilema. Afirmatie pe care o vad in mai toate ofertele de servicii foto pe Facebook sau alte site-uri de profil. Dar in foarte putine cazuri am gasit detalii despre ce ar presupune de fapt respectiva editare.
Intrebarea cu raspuns chiar „delicat“
Atunci cand te afli in pozitia de fotograf profesionist, esti intrebat de catre potentialii clienti, ( mai ales telefonic), daca fotografiile digitale pe care le vei livra „Vor fi toate editate?“
O intrebare justificata de altfel pentru un necunoscator, insa la care daca un fotograf profesionist ar trebui sa raspunda rapid si ca la carte, ar risca sa rapesca prea mult din timpul celor care il intreaba sau chiar sa devina obositor. Pentru ca s-ar putea ca posibilul client sa nu aiba nici timpul necesar si nici rabdarea sa asculte toata povestea intr-o conversatie telefonica.
E o treaba de gust personal si viziune de moment a fotografului
Cam asta este parerea mea pe scurt despre editarea profesionala a unei fotografii, care in cele din urma poate fi facuta in fel si fel de moduri si la diferite grade de complexitate.
Ca o paranteza, iti garantez ca nici o editare nu ajuta daca din punct de vedere al compozitie initiale si al mesajului fotografic, imaginea are lipsuri din start. Eventual mai schimba o culoare pe ici pe colo.
Pentru „incalzire” (pregateste-te ca urmeza multe chestii faine), in exemplul de mai jos te las pe tine sa descoperi diferentele dintre cele doua fotografii.
Fotografie originala „bruta”, NEEDITATA, obtinuta adirect din aparatul foto.
Fotografie EDITATA, conform inspiratie mele de moment
Nu ofer raspunsuri doar de dragul marketingului
Daca as afirma si eu fara ezitare…“Da, fotografiile dumneavoastra vor fi toate editate„, (si fara a si explica concret ce presupune de fapt asta), voi obtine probabil satisfactia de moment a potentialul meu client, care va fi multumit ca a dat de fotograful perfect.
Insa ca sa fiu sincer, (dar sa ramana intre noi), un asemenea raspuns e la fel de relevant ca si raspunsul „Da, casa dumneavoastra va avea camerele gata mobilate”, oferita de un constructor unui potential client, care telefonic l-ar intreba daca face case la cheie
Numa' ce-ai "atins-o" cu softu' si deja poti zice ca-i editata
Fotografia zic, facuta cu un aparat fotografic digital sau cu orice dispozitiv care face poze.
Adica mai pe intelesul tuturor, odata ce ai deschis o fotografie cu orice program de editare si i-ai aplicat una doua modificari indiferent de complexitate, poti spune cu mana pe inima ca ai editat fotografia.
Poate fi chiar si o simpla redimensionare a laturilor acesteia sau o simpla modificare a luminozitatii.
Ca si in exemplu de mai jos:
Fotografie originala „bruta”, NEEDITATA, obtinuta adirect din aparatul foto.
Editare minima: reincadrare subiect + modificare luminozitate si contrast
Sau poti sa insisti pe o cromatica mai complexa
Editare in nota color-vintage
Editare in nota vintage cu influente usor sepia
Dar s-ar putea ca nu intotdeauna editarea facuta de catre fotograf conform inspiratiei sale de moment sa fie conform asteptarilor clientului sau.
Pai si atunci care-i editarea potrivita?
Pai uite ca aici incepe complicatura atunci cand vine vorba de editarea fotografiilor.
Fiecare parte implicata in parteneriatul client-fotograf, va avea asteptari diferite legate de editarea fotografiilor rezultate in urma fotografierii unui eveniment ( nunta, botez, petrecere aniversara, etc.) sau a celor obtinute in cadrul unei sedinte foto tematice.
Si unde mai pui ca nu orice fel de editare se potriveste cu oricare gen fotografic.
Inainte de a-ti oferi parerea mea despre editarea fotografica recomandata , cel putin intr-o prima etapa si indiferent de tematica sesiuniilor foto, te las putin sa survolezi mai jos inca o paleta de editari, facuta in genul celor de mai sus si pe care eu am aplicat-o unei alte fotografii din cadrul unei sedinte foto realizata in Viena.
Fotografie originala „bruta”, NEEDITATA, obtinuta adirect din aparatul foto.
Reincadrare subiect + editare de baza sau standard
Reincadrare subiect + editare cromatica vintage color
Reincadrare subiect + editare cromatica alb-negru cu contrast ridicat
Reincadrare subiect + editare cromatica alb-negru cu contrast scazut
Reincadrare subiect + editare cromatica vintage -sepia
Cred ca acum poti anticipa si tu ca eficienta raspunsului „Da fotografiile dumneavoastra vor fi editate“ este foarte discutabila.
Traite pe "propria piele"
Fac fotografie de peste 26 de ani, timp in care am trait si vazut cu miile.
Unii clientii imi spun din start ca nu suporta fotografiile alb negru in timp ce altii le adora sau unii isi imagineaza ca in toate sutele de fotografii primite de la nunta sau botezul lor, fiecare invitat va avea tenul fetei retusat si curatat in Photoshop exact ca si revistele de moda.
Pana la urma se pot face o gramada de interventii digitale asupra fiecarei fotografii insa trebuie sa fim constienti ca timpul petrecut cu editarea fotografiilor creste proportional cu gradul de complexitate al acestei manopere. Si timpul stim cu totii ca are valoarea lui.
Si pentru ca asteptarile clientul sa se identifice la final cu prestatia fotografului, aceste detalii trebuie lamurite cat se poate de bine inainte de primul clic fotografic.
O VASTA PALETA DE INTELESURI
Pentru un pic mai multa „lumina” in domeniu, voi face o clasificarea a principalelor tipuri de editare in fotografie conform propriei mele experiente.
EDITAREA – o prima definitie cu sens general:
Orice interventie realizata cu un soft de editare asupra unei fotografii digitale „brute” , obtinuta direct din aparatul de fotografiat prin care i se adauga plus valoare d.p.d.v. tehnic si artistic.
Am zis intentionat „i se adauga plus valoare”, pentru ca la fel de bine, unei fotografii care initial arata decent chiar si needitata, i se poate scadea valoarea artistica si tehnica datorita unor manipulari digitale neinspirate.
Editarea de baza
Imbunatatirea in ansamblu a culorilor, tonurilor, luminozitatii, contrastului si claritatiii, chiar si reincadrarea subiectului daca e cazul sau usoara vignetare (intunecarea sau iluminarea zonelor din marginea fotografiei) prin tehnici digitale specifice si care adauga plus valoare aspectului global al unei fotografii „brute“, obtinuta direct din aparatul de fotografiat
Fotografie originala „bruta”, NEEDITATA, obtinuta adirect din aparatul foto.
Aceeasi fotografie cu editare de baza
Este foarte utila si chiar necesara pentru absolut orice fotografie obtinuta cu orice aparat foto digital, indiferent de clasa de performata a acestuia. O recomand chiar si pentru pozele facute cu smartphone-urile dotate cu super camere foto.
In lipsa unei editari de baza , fotografiile vor arata „cam prea din aparat“, fara un aspect cromatic cu impact vizual ridicat si placut ochiului.
Mai ales in cazul unei serii de ipostaze fotografice obtinute in cadrul aceleasi sedinte foto, unde din diferite motive care nu tin intodeauna de priceperea fotografului, implementarea unor setup-uri foto perfecte sunt adesea greu de gestionat pe toata durata intregii sesiuni fotografice
Pentru ca aparatele foto indiferent de performanta lor tehnica, au inconstante si erori de functionare, dar remediabile prin editarea de dupa.
Lipsa unei editari de baza va „dezavantaja“ fotografiile cu mesaj fotografic exceptional dar care din varii motive au o intensitate luminoasa prea mare sau prea scazuta fata de o expunere corecta care sa le faca placute la privit.
De exemplu, prin lipsa unei editarii de baza aplicate fotografiilor selectate din cadrul aceleasi sesiuni foto, un privitor al acestora va avea un sentiment de disconfort optic, similar cu cel pe care tu l-ai avea daca eu as scadea sau ridica din minut in minut luminozitatea ecranului in timp ce vizionezi un film pe super televizorul tau.
Editarea complexa si selectiva
Presupune:
- modificarea per global al aspectului cromatic din fotografie, in note diferite fata de cele practicate in editarea de baza
- modificarea doar in anumite zone din fotografia originala, a culorilor, tonurilor, luminozitatii sau contrastului
- indepartarea, adaugarea sau inlocuirea de elemente in fotografie (fundaluri, elemente de arhitectura, etc)
- estomparea sau evidentierea ridurilor unei persoane, corectarea imperfectiunilor pielii umane sau ale suprafetelor obiectelor
- alte manipulari digitale prin care elementele care compun fotografia isi schimba aspectul real initial.
In fotografia care urmeaza si pe care ti-am prezentat-o ceva mai inainte, am semnalizat de data aceasta cu sageti de culoare verde zonele in care am folosit acest tip de editare
Fotografie originala „bruta”, NEEDITATA, obtinuta adirect din aparatul foto.
Fotografie EDITATA, conform descrierii de mai jos
Locatia in care am fotografiat este ansamblul arhitectonic Gasometer din Viena, Austria
Daca esti curios sa afli cum am gandit atunci cand am editat fotografia de mai sus, gasesti detalii mai jos
Dupa cum poate ai observat in dreptul sagetilor verzi:
- am eliminat semnalistica rutiera si publicitara din partea stanga a imaginii pentru a nu distrage atentia privitorului de la mesajul fotografic
- pe fatada blocului turn din stanga am uniformizat diferentele de expunere dintre zona luminata de soare si cea umbrita
- in partea dreapta, in zona din interiorului cercului verde, am iluminat selectiv fotografia pentru a schimba centrul de greutate a sursei de lumina
- pe ici pe colo am aplicat mici tamponari cu pensule digitale pentru accentuarea contururilor elementelor de arhitectura
- am crescut claritatea intregii imagini prin accentuarea detaliilor folosind optiunea Sharpening a softului de editare
- am editat cromatic fotografia intr-o nota color-vintage potrivit din punctul meu de vedere cu paleta de culori si stilul arhitectonic al cladirii din partea dreapta
O pre-concluzie
Nu stiu daca tu cel care ma citesti acum, esti un consumator de fotografie de eveniment ori sedinte foto sau ai facut din fotografie jobul tau zilnic asa ca si mine, care respir fotografie si doar fotografie, de de peste 26 de ani.
Dar in orice ipostaza te-ai gasi, cred ca te-ai convins ca editarea in fotografie poate fi considerata fara greseala, o manipulare digitala aproape fara sfarsit, supusa viziunii de moment a fotografului.
Si o intrebare fireasca
Pentru ca fiecare dintre noi avem asteptari personale de la orice serviciu pe care il vom solicita cuiva si in cazul serviciilor foto, intrebarea „Oare cum vor arata pozele pe care le voi primi?” se gaseste pe buzele fiecarui client al unui fotograf
E o intrebare primordiala care ar fi bine sa aiba raspunsul pregatit chiar inainte de primul clic fotografic.
Si pentru ca am invatat sa gandesc atat din perspectiva clientiilor mei cat si a fotografilor profesionistii, am sa iti dezvalui stilul meu de lucru atunci cand vine vorba de aspectul fotografiilor obtinute in urma editarii.
Sunt recomandarile mele pentru orice proiect foto si aproape indiferent de tematica acestuia. ( zic aproape indiferent, pentru ca in fotografia de produs, food si corporate lucrurile stau putin diferit, dar despre asta probabil intr-un alt articol):
Candva spui „STOP“, livrezi si o iei de la capat
Cum fac eu pentru a finaliza eficient un proiect fotografic?
Crede-ma ca nici eu nu le stiam pe toate astea in urma cu foarte multi ani urma. Dar pentru ca din eroare apare invatarea (si doar daca nu renuti la prima impotmolire), am ajuns sa imi configurez urmatorul workflow al livrarii fotografiilor:
SELECTIA FOTOGRAFIILOR
Alegerea fotografiilor finale destinate editarii, din gramada de declansari si ipostaze obtinute de la nunta, botezul, sedinta foto sau proiectul pentru care sunt angajat, imi apartine in exclusivitate.
Daca as lasa in sarcina clientilor mei aceasta manopera, livrandu-le fiecare declansare fotografica, in final ar iesi un haos total din punct de vedere al comunicarii.
Desi sunt convins ca intr-o prima etapa clientii mei ar fi super happy sa isi hraneasca imensa curiozitate cu o survolare a intregului material fotografic brut.
Dar pentru ca printre sutele de declansari de la o sedinta foto sau chiar miile in cazul unei nunti, se gasesc „vrute si nevrute”, (probe de lumina ,teste, etc.), prefer sa fac eu o selectie profesionista si care reprezinta cu adevarat personalitatea celor fotografiati.
EDITAREA FOTOGRAFIILOR SELECTATE
Pentru toate, aplic intr-o prima etapa, editarea de baza (descrisa mai sus)
Doar pentru o parte din fotografiile selectate si carora eu consider ca le pot adauga o valoare artistica suplimentara, aplic editarea complexa (si aceasta este descrisa anterior)
Editarea complexa o aplic doar acelor fotografii care din punct de vedere al mesajului fotografic si al compozitiei, suporta acest tip alternativ de editare
LIVRAREA FOTOGRAFIILOR EDITATE
Livrez catre clienti o arhiva digitala care va include:
- un dosar cu fotografiile selectate avand editari de baza
- un dosar suplimentar cu fotografiile editate complex dar care se regasesc in arhiva, inclusiv in varianta cu editari de baza
Exemplu orientativ (si fara titlu contractual ulterior):
Dintr-un un pachet de cca. 80 de fotografii selectate in urma unei sedinte foto si care au deja aplicate editarile de baza, aleg cca. 8-10 fotografii pe care le editez complex in functie de inspiratia mea de moment.
Se impun cateva precizari
Daca la momentul realizarii actului fotografic sunt bine gestionate:
- regulile de compozitie in fotografie
- inspiratia declansarii in functie de desfasurarea unui eveniment
- alegerea potrivita a locatiilor
- machiajul si vestimentatia modelului
- setup-urile tehnice
fotografiile finale vor arata exceptional doar plin aplicarea editarilor de baza.
Editarile complexe aplicate suplimentar pentru unele fotografii, vor avea menirea sa desavarseasca actul artistic si sa ridice mesajul fotografic la un nivel de excelenta.
Trebuie stiut faptul ca editarile complexe in cele mai multe din cazuri, necesita timp mult mai indelungat si o manuire mult mai complexa a softurilor in raport cu editarile de baza.
Trebuie acceptat faptul ca in cazul in care unui fotograf i se solicita editari ale caror durata depasesc estimarile sale initiale, acesta va fi nevoit (daca nu vrea sa ajunga la faliment) sa solicite onorarii suplimentare fata de pretul initial ofertat.
Delimitarea dintre unde se termina „universul” editarilor de baza si de unde ar trebui sa inceapa „universul” editarilor complexe, este adesea dificil de stabilit si tine foarte mult de inspiratia si priceperea fotografului in domeniul procesarii imaginilor.
Un model de proiect foto finalizat
Iti prezint mai jos o galerie cu fotografiile sedintei foto din cadrul carei am ales fotografiile folosite mai inainte ca si exemplu comparativ. Cam asa arata un proiect fotografic finalizat, in care am combinat atat fotografii cu editari de baza cat si fotografii cu editari complexe si selective.
Intra in galerie si navigheaza folosind sagetile sau swipe pe display.
Sfatul meu pentru ambele "tabere"
Pentru a crea premizele unui parteneriat corect. Si aici ma refer la colaborarea fotograf-client.
Catre „tabara” fotografilor profesionisti:
(in viziune mea un fotograf profesionist este unul care traieste si incaseaza venituri din meseria asta, chiar daca gradul de competenta nu este acelasi in intreaga breasla)
- porniti la „drum” de la premiza ca un client nu stie si nici nu e obligat sa stie sau sa anticipeze modul in care vor arata fotografiile pe care le vreti livra
- prezentati-le clientilor un portofoliu fotografic de referinta pentru o mai buna intelegere a colaborarii
- lucrati pe baza de oferte scrise in detaliu in care sa specificati ( pe langa multe altele) unde incepe si unde se termina gradul de complexitate al editarilor fotografiilor livrate in functie de pretul proiectelor
- livrati fotografiile, intr-o prima etapa, cu editari de baza similare procesului descris de mine mai sus in articol.
Nimeni nu va va reprosa ca nu ati facut mai mult, daca ati fost expliciti de la inceput. Tot ce editati in plus e BONUS si va ajuta sa va etalati competenta in domeniu
- fiti intelegatori cu perceptia gradului de apreciere al muncii voastre din perspectiva clientilor. Multora le este greu sa realizeze in totalitate valoarea muncii voastre, atata timp cat toata „planeta” pozeaza cu telefonul”
- intelegeti ca ceea ce va place voua nu e obligatoriu sa le placa si clientilor. Clarificati de la inceput ce si cum le veti oferi in functie de experienta fotografica pe care o aveti la momentul colaborarii cu acestia
Catre „tabara” clientilor:
- pentru ca asteptarile voastre de la fotograf sa se identifice cu valoarea artistica a fotografiilor pe care le veti primi, solicitati-i acestuia in prealabil vizionarea unui portofoliu de lucrari
- cereti fotografilor oferte de servicii foto redactate in cele mai amanuntite detalii. Ulterior veti putea ramane fara raspunsuri la intrebarile care oricum vor aparea pe parcurs
- in cazul in care aveti nevoie de lamuriri suplimentare nespecificate in ofertele primite, nu ezitati sa puneti intrebari. Un fotograf devotat va va raspunde cu placere
- porniti la „drum” de la premiza ca un fotograf profesionist si devotat muncii lui vine alaturi de voi cu toata daruirea. In portofoliul sau de lucrari acest lucru se va vedea de departe
- plecati de la ideea ca asteptarile, emotiile si curiozitatea voastra asupra fotografiilor pe care urmeza sa le primiti de la nunta, botezul sau orice proiect pentru care ati angajat un fotograf profesionist, sunt la fel de intense ca si trairile acestuia din timpul petrecut cu realizarea si finalizarea proiectului fotografic. Acordati-i timpul de care are nevoie pentru a va oferi cele mai frumoase fotografii.
- chiar daca nu se vede, un fotograf profesionist devotat investeste enorm in educarea si perfectionarea lui profesionala. Dati crezare sfaturilor si recomadarilor pe care acesta vi le va oferi in timpul actului fotografic. Scopul acestora este ca finalul proiectului foto sa fie unul de succes.
- un fotograf profesionist pasionat traieste permanent cu „amenintarea” intrebarilor: „Ce ma fac daca aparatul meu fotografic de mii de euro se va defecta a in timpul fotografierii?” sau mai grav „Ce ma fac daca fotografiile clientilor au disparut din computerul meu pentru ca a picat hardul ?”
De aceea constiinta nu ii va da pace si va lua toate masurile de precautie ca orice esec sa fie evitat, masuri care sunt ale naibi de costisitoare. Acest aspect se va regasi desigur si in valoarea onorariului sau.
- dati curs pe cat se poate solicitarilor fotografului profesionist atunci cand acesta va face unele recomandari legate de conditiile tehnice de care are nevoie pentru a lucra. Doar astfel fotografiile pe care urmeaza sa le primiti vor putea fi conform asteptarilor voastre
- fotografiile sunt printre putinele marturii ale trecerii noastre prin aceasta lume. Merita sa le acordati importanta cuvenita, mai ales cand acestea vor fi realizate de un profesionist devotat.
- nu judecati „averea” unui fotograf profesionist prin prisma onorariului in euro, format din trei sau chiar patru cifre. Existenta lui profesionala e mai scumpa de cat pare iar munca lui nu se termina dupa asezarea aparatelor foto in geanta
Daca ai citit pana aici...
… cred ca articolul meu te-a prins .
Acum nu stiu in ce masura te regasesti in tabara consumatorilor de fotografie sau esti chiar un fotograf profesionist.
Dar vreau sa stii ca parerea ta e importanta pentru mine, asa ca daca ai putin de timp, iti poti asterne gandurile in campul Comentarii Facebook de mai jos. Daca ai prieteni carora crezi ca articolul meu le-ar fi util, spune-le si lor.
Iti multumesc!
Alex
care respira fotografie ca-i cu parfum de magie…
Nou pe site!
Cadouri online, numai bune de trimis pe email, atunci când vrei să faci cuiva ziua frumoasă!
Dăruieşte celor dragi un voucher foto cadou de la Alexandru Bialis Photography sau oferă-ţi-l chiar ţie pentru ai (a te) încânta cu o memorabilă experiență fotografică.
Îl vei putea folosi pentru:
- cursuri foto și workshop-uri tematice
- ședințe foto individuale și de cuplu
- servicii de fotografie de nuntă sau botez
- diverse alte evenimente.
Clicuri cu aparate foto DSLR – vreo 1,2 milioane
Din 1994. Alea pe analogic (cu film foto) nu le mai socotesc că nu mai termin.
Clienți multumiți – vreo 1000 să tot fie, dacă mă gândesc bine
Nu i-am adăugat și pe cei care îmi călcau zilnic pragul atelierului foto din Timișoara din Calea Aradului, pentru developări de poze și serviici foto curente. Cunoscătorii locului știu povestea.
Portofoliu fotografic
Nuntă, Botez, Ședințe foto in & out-door, Food, Business & Produs
Ador sa organizez cursuri de foto
STAI APROAPE!
Abonează-te la Newsletter-ul meu cu adresa ta de email și vei afla informații proaspete despre fotografie creativă, cursurile foto si workshop-urile tematice pe care le organizez. Te vei putea dezabona oricând la fel de simplu.
Nu iti voi trimite Spam niciodata. Datele tale sunt în siguranță. Despre drepturile tale privind Prelucrarea datelor personale aici